Aveam locul meu la masă in copilarie. Era langa geam. Geamul avea o imperfectiune intr-un colt prin care-mi placea sa privesc afara. Se vedea distorsionat si-mi placea. Pe masura ce cresteam unghiul prin care-mi placea sa privesc era din ce in ce mai mic. Trebuia sa ma aplec sa pot privi pe acolo. Din cand in cand mestecam si mai aplecam capul sa trag o ocheada copilareasca.
Geamul s-a spart de mult. Nu si obisnuinta mea de a cauta unghiuri care sa distorsioneze realitatea. In loc sa stau drept si mandru sa privesc realitatea ma chircesc ca un copil la muzeul oglinzilor. Ba mai mult am regasit unghiul si prin fundul paharelor. Văd altfel aşa. Pacat ca simt la fel.
Hai noroc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu