foc, zgomot,

Eram bucuros, fără să vreau am găsit o stradă pe lângă Cişmigiu, uitată şi pierdută-n tinereţea mea de curând apusă. Mă grăbeam să ajung la o adresă, eram ca de obicei în întârziere. Am tăiat, grăbit, Bucureştiul sub paşii mei şi-n loc să curgă sânge, au curs amintiri. De când eram altcineva. De când puteam scrie poveşti direct în cord, cu peniţa înmuiată-n sentimente, iar cordu-mi juisa la caligrafia ingenuă. Să n-o dau în reumatisme, că vă pierd,  aveam douăzeci de ani, eram atât de curat la sulfet de roşeau icoanele când le pupam şi eram frumos ca una...mai prost pictată. Probabil de aia, o fiinţă candidă, cu părul creţ şi blond, cu cracii lungi, cu dinti mici şi albi ca nişte tic-tacuri, ce-mi zâmbeau mereu larg, era îndrăgostită de mine. Era prietena mea, amică, colegă, confidentă, confiată de ignoranţa mea...căci nu o vedeam. Era sub nasul meu şi nu o vedeam. Ţin minte perfect cum sufla fumul ţigării spre mine, ieşeam des, la un pahar de vin. Fuma, dădea noroc, paharele făceau cling, "să fii iubit!" îmi zicea din gura sărutabilă, iar eu mă întrebam unde o să-mi găsesc dragostea.
Din serendipitate, întâmplare i-am regăsit după mulţi ani strada. Zăpada scârţia sub paşii mei grăbiţi, dar auzeam clar cling-ul paharelor băute cu ea, îi simţeam din nou parfumul de săpun, de ăla măr verde. Doar că m-am bucurat că am sinestezia aia, atât. De-ar fi să-i bat la poarta verde, m-aş bucura să-mi deschidă copiii ei ori un soţ mai mult frumos decât gelos sau chiar ea. Să bem iarăşi un vin, să dăm noroc, "să fii iubit" să-mi zică şi-un cling de exclamaţie.

Eram bucuros ziceam, că am regăsit cling-ul ăla. Ce dacă e vechi? E tot al meu, la fel de melodios.
Îmi răsună-n urechi chiar şi acum când privesc în jos, şi-mi  privez ochii de craci, de icoane, de zâmbete. Ca animal, nu m-am pocit  mult, dar peniţa mi-e boantă şi scrisul lăbărţat. Şi-n gură am un ghem de amărăciune, şi frică am să spun ceva de teamă c-o să-mi iasă doar o tuse demnă de refuz categoric. Cu privirea-n jos spre pantofii mei ponosiţi, cu gura încleştată, cu botul impertinent, pe nări scot fum ca un balaur plictisit în peştera mea, fecioare-free şi plină de nuduri rupestre.

Am mai încercat să zâmbesc, mai ales dacă aud un bum mic în pieptul cuiva. Am încercat zău, chiar dacă ştiam că o să fac boof. Am fost la film cu ea, şi cu porţia de nachos  în mână i-am şoptit la ureche ce-mi şoptesc mie cearşafurile când mă zbat de nesomn în ele. Mi-a zâmbit, nu ştiu dacă de la film sau de la ce i-am spus eu. S-a întors către mine şi cu mâna cupă-de-excavator a luat din nachos. Le-a mâncat aşa zgomotos, că nu mai auzeam nici bum, nici cling, nici "să fii iubit".

Mă spovedeam unei colege odată, că am obosit să merg, să caut. Şi că pantofii îmi sunt aşa de rupţi în talpă, că de-ar fi să calc într-o lacrimă de domniţă şi tot m-aş uda. Obosit să alerg, să verific orice zgomot, să bat la porţi ca Dan Spătaru, să salivez ca un câine tembel, la orice băţ aruncat cu aport!. De operaţii reuşite cu pacient mort, de poveşti sfârşite fără măcar un raport.
Aşa încă mai zic şi mă ruşinez de lenea mea mentală. Proastă inima-mi tresare, mai rar ce-i drept, că am liniştea dată tare.  Dar ciulesc urechile la zgomote, pregătit de orice.
Un foşnet de haină, un toc pe granit, un cling, un bum, un "să fii iubit".
Un mare bang, să-mi ţiuie scăriţa. Să mă trezesc din letargii, să-mi vibreze tot corpul. Buricele degetelor să-mi tânjească pielea ei.Cu nările-ogari ce au adulmecat vulpea. Să am buzele roşi ca nişte pompieri în misiune chemaţi să-i stingă focul ce-i arde pe gură. Un bang clar, solemn ca gongul de la teatru.