tentă erotică, duios & educativ

Gura ei parcă îmi săruta urechea. Înălţată de tocuri, întindea gâtul lung. Vorbea calculat, fără nici o ezitare. Ca un anunţ plătit la cuvânt. Despre acutizarea plăcerii în momente neaşteptate. Despre lună plină, hedonism şi păcate. Şoapte aruncate ca săgeţile la darts. Toate mă nimereau adânc, în paişpe.  Îmi muşcam buzele fără să vreau. M-am întors să zic şi eu ceva. Parfumul m-a distras, mi-a ucis replica. Cu gura întredeschisă, stăteam nemişcat. Am închis ochii, aşteptând un sărut. Am simţit apropierea, furnicături pe buze. Nu.. era doar o geană clipind. Doar geana ei pe buzele mele.

Am tras capul, mi-am rearanjat pantalonii. Eram pagină îndoită, semn de carte. Eram casa conspirativă după percheziţia autorităţilor. Din sertarele deschise îmi cădeau secrete. Cu ciudă i-am furat clama. Părul frumos se revarsă în cascade. Intoarsă, mă priveşte peste umăr.  Dau câteva şuviţe la o parte. Mă apropii de ceafa ei dezgolită.  În gură am nori de salivă. Cu geana îi ating uşor urechea. Apoi cu buza îi cad pe spate. Geme încet, îşi face coloana arc. Se propteşte cu fundul în mine. Îşi ridică mâinile, îmi caută faţa. O sărut apăsat în podul palmei. Palma ei sărată îmi mângăie gura.

Am îngenucheat între picioarele ei deschise. Mi-am lipit obrazul de fustă. Măinile mi-au urcat pe copsele ei. Am trecut încet de linia ciorapilor. Am dat de elasticul chilotului tanga. Am tras fără grabă de el. S-au oprit întinşi la nivelul genunchilor. Cel mai senzual A îmi zâmbea. Apoi m-a întrebat dacă am prezervativ.

de florăreasă

Sufletul meu de vioară atrăgea tot felul de fiinţe candide. Îmi plăceau cele virtuoase, mă atrăgea inocenţa lor, albă ca o coală numa` bună de scris. Acum peste ani, am dezvoltat o concupiscienţă către nurii domniţelor uşuratice. Indiferent că-i de la îngeraş cu cizme de latex, de drac sau de la măicuţă retrasă la mânăstire, să-şi numere pe mătănii, păcatele sexuale.. dezamăgirea îmi are acelaşi gust.
Dar eram suflet de vioară vă zic. Si copile bune, prinse in trupuri mature, veneau cu încredere la mine şi îşi deschideau sufletul cu încrederea că nu o să mă piş in el.

Aşa era Flori, una bucată de  moldoveancă frumoasă. Cu nume predestinat lucra la flori, era florăreasă. Tot chipul ei era o poezie. Cu ochi mari, negri si cu licăr trist în ei. Cu gură mică zgârcită-n zâmbete deasupra unui nasuc absurd de cârn, ca o rimă greu de împerecheat. Era cu şase ani mai mare ca mine, doar în buletin, altfel de o seamă în simţuri şi gândire. Venită din provincie, stătea în casa unchiului său, care-i impusese să nu primească oaspeţi. Fata unchiului, verişoara ei, profita de prezenţa ei acolo şi căuta să înnopteze cât mai des pe acolo, să scape de atenta supraveghere a tatălui. Verişoara avea un iubit, un puşti destul de enervant dar bucuros mereu să mă vadă. Nu-l plăceam pentru că îmi părea c-o foloseşte pe micuţa verişoară doar pentru sex. Sau poate era doar invidia mea. El cu aia mică făceau sex ca iepurii, în odaia alăturată. O să fiţi curioşi de ce nu făceam şi eu. Păi..florăreasa mea era virgină, şi deşi îşi dorea să o scap de stigmatul ăsta, procesul se dovedea dureros.
Dar erau frumoase nopţile de primăvară petrecute acolo cu ei, cu bere Gambrinus la litru în colţ frumos de Bucureşti cu case interbelice. Frumos şi periculos în acelaşi timp, pentru că unchiu`absurd ne făcea să ne uşchim cu noaptea în cap de teama unei vizite inopinate. Tipu îmi zicea că-l cunoaşte, era vecin cu el. Se temea să nu afle că umblă cu fică-sa, şi că era la fel de protectiv cu nepoata florăreasă. Era un nene masiv şi iute la mânie.

De Florii, de ziua ei, am petrecut frumos până-n zori, eram aşa băut de cred că am dansat pe manele. Iepurii au plecat în odăiţa lor, ca de obicei, iar noi am rămas să mai încercăm iară procesul de deflorare. Nu. Fără succes. Am adormit destul de neîmpăcat, îmi părea rău că am dansat pe manele.

Nu cred că am tresărit vreodată aşa cum am sărit atunci din pat auzind soneria. Zbârnânia insistent, cu mici pauze în care auzeam bătăi în poarta metalică de la stradă. In câteva secunde eram cu hainele pe mine, toţi eram panicaţi şi nu ştiam ce să facem. Prin curtea lungă nu puteam ieşi, că ne vedea unchiul din stradă. Eram prinşi ca nişte şoareci. În odăiţă era un şifonier mare ce acoperea un perete. L-am mutat amândoi repede şi ne-am strecurat după el. Eu am intrat primul, m-am lipit de perete ca o iederă, iar după mine gagicul verişoarei care de abia mai încăpea fiind la fel de lungan. Picioarele de abia erau ferite de vedere, peste ele fetele au aruncat în grabă o pungă. Apoi s-au dus să deschidă.
Într-un taifun de înjurături şi ameninţări unchiul s-a năpustit în casă. "Curvelor" zicea, "cine a fost pe aici, vagaboantelor... o să vă duc la ginecolog". Din camera alăturată, lipit ca un mucegai de perete mă gândeam că pe a mea poa s-o ducă, poate ar trebui să o ducă, poate un bisturiu e soluţia. Până s-o ducă însă mă temeam pentru viaţa mea. Avea unchiul o voce credibilă de om răzbunător, şi mă temeam că o să ajung la ştirile de la ora cinci. Dansasem pe manele, meritam.
 A intrat în camera care ne tăinuia, ba chiar s-a uitat după uşă şi sub pat. Îi auzeam paşii apăsaţi, parcă făcea curent în cautarea lui, îi auzeam respiraţia. Fetele minţeau destul de bine, cum că ar fi fost cineva şi că le pare rău şi regretă fapta. Unchiul ne-a mai căutat prin casă, le-a mai înjurat puţin, a deschis larg ferestrele pentru că îi mirosea urât. Mirosea întra-devăr îngrozitor, de la adidaşi pirataţi ai tipului. De sub punga ce-i acoperea venea un iz oribil de şosete de lycra. Înţepenisem acolo lângă el, ne sfătuiam în şoaptă ce să facem. Aşteptăm să plece, cică. Doar că omul se apucase să spargă lemne în curte. În mirosul ăla infect, cu obraji prinşi între perete şi şifonier ascultam prin fereastra larg deschisă cum mânuieşte cu precizie toporul. Dacă avusem o timidă idee c-ar trebui să ies şi să incerc să explic cumva prezenţa mea acolo, mi-a trecut instant. De la topor.

Minutele treceau greu, amorţisem tot, în chirceala incomodă. Şi puţea îngrozitor de la adidaşii tipului. Ăsta amorţise si el, şi tot încerca să-şi tragă picioarele la dos. Hai mânca-ţi-aş să facem ceva, nu mai rezist în suspansul ăsta. Tot trăgeam nădejde că o plece unchiul cu ale lui. Dar nenea a intrat în casă şi a început să înjure iară că-i pute ceva urât în casă. A intrat în odăiţă, s-a uitat iar sub pat şi cred că a văzut punga de pe adidaşii şoricelului de lângă mine. S-a apropiat de colţul şifonierului, s-a aplecat, a ridicat punga. Apoi curios de picioarele descoperite şi-a băgat capul mare, chelios şi ne-a privit.

"Salut Vecine !" spontan l-a salutat amicul. Eu am îngămat un "bună ziua" timid, apoi am dat drumu la un Tatăl Nostru. Vecinu a rămas perplex. S-a clătinat de pe picioare. Şi-a pus mâna la inimă şi a căzut pe scaun. Atunci noi am ieşit în grabă pe lângă el. Nu mi-am dat seama cum am ajuns imediat în staţia de troleibuz.
N-am mai vorbit cu Flori după aia decât o dată. Mi-a zis că pe mine nici nu m-a observat unchiul ei. Aşa era de traumatizat. Dar că a fost foarte supărat pe ea, că a permis să doarmă ăla acolo şi că urma să o dea afară. Pe verişoara ei a bătut-o crunt, şi era să o bată şi pe ea când a sărit s-o apere. Pe ăsta l-a căutat de multe ori să-l bată, m-a întrebat dacă pot să-l găzduiesc puţin dar l-am refuzat. Poate de la adidaşi.

foc, zgomot,

Eram bucuros, fără să vreau am găsit o stradă pe lângă Cişmigiu, uitată şi pierdută-n tinereţea mea de curând apusă. Mă grăbeam să ajung la o adresă, eram ca de obicei în întârziere. Am tăiat, grăbit, Bucureştiul sub paşii mei şi-n loc să curgă sânge, au curs amintiri. De când eram altcineva. De când puteam scrie poveşti direct în cord, cu peniţa înmuiată-n sentimente, iar cordu-mi juisa la caligrafia ingenuă. Să n-o dau în reumatisme, că vă pierd,  aveam douăzeci de ani, eram atât de curat la sulfet de roşeau icoanele când le pupam şi eram frumos ca una...mai prost pictată. Probabil de aia, o fiinţă candidă, cu părul creţ şi blond, cu cracii lungi, cu dinti mici şi albi ca nişte tic-tacuri, ce-mi zâmbeau mereu larg, era îndrăgostită de mine. Era prietena mea, amică, colegă, confidentă, confiată de ignoranţa mea...căci nu o vedeam. Era sub nasul meu şi nu o vedeam. Ţin minte perfect cum sufla fumul ţigării spre mine, ieşeam des, la un pahar de vin. Fuma, dădea noroc, paharele făceau cling, "să fii iubit!" îmi zicea din gura sărutabilă, iar eu mă întrebam unde o să-mi găsesc dragostea.
Din serendipitate, întâmplare i-am regăsit după mulţi ani strada. Zăpada scârţia sub paşii mei grăbiţi, dar auzeam clar cling-ul paharelor băute cu ea, îi simţeam din nou parfumul de săpun, de ăla măr verde. Doar că m-am bucurat că am sinestezia aia, atât. De-ar fi să-i bat la poarta verde, m-aş bucura să-mi deschidă copiii ei ori un soţ mai mult frumos decât gelos sau chiar ea. Să bem iarăşi un vin, să dăm noroc, "să fii iubit" să-mi zică şi-un cling de exclamaţie.

Eram bucuros ziceam, că am regăsit cling-ul ăla. Ce dacă e vechi? E tot al meu, la fel de melodios.
Îmi răsună-n urechi chiar şi acum când privesc în jos, şi-mi  privez ochii de craci, de icoane, de zâmbete. Ca animal, nu m-am pocit  mult, dar peniţa mi-e boantă şi scrisul lăbărţat. Şi-n gură am un ghem de amărăciune, şi frică am să spun ceva de teamă c-o să-mi iasă doar o tuse demnă de refuz categoric. Cu privirea-n jos spre pantofii mei ponosiţi, cu gura încleştată, cu botul impertinent, pe nări scot fum ca un balaur plictisit în peştera mea, fecioare-free şi plină de nuduri rupestre.

Am mai încercat să zâmbesc, mai ales dacă aud un bum mic în pieptul cuiva. Am încercat zău, chiar dacă ştiam că o să fac boof. Am fost la film cu ea, şi cu porţia de nachos  în mână i-am şoptit la ureche ce-mi şoptesc mie cearşafurile când mă zbat de nesomn în ele. Mi-a zâmbit, nu ştiu dacă de la film sau de la ce i-am spus eu. S-a întors către mine şi cu mâna cupă-de-excavator a luat din nachos. Le-a mâncat aşa zgomotos, că nu mai auzeam nici bum, nici cling, nici "să fii iubit".

Mă spovedeam unei colege odată, că am obosit să merg, să caut. Şi că pantofii îmi sunt aşa de rupţi în talpă, că de-ar fi să calc într-o lacrimă de domniţă şi tot m-aş uda. Obosit să alerg, să verific orice zgomot, să bat la porţi ca Dan Spătaru, să salivez ca un câine tembel, la orice băţ aruncat cu aport!. De operaţii reuşite cu pacient mort, de poveşti sfârşite fără măcar un raport.
Aşa încă mai zic şi mă ruşinez de lenea mea mentală. Proastă inima-mi tresare, mai rar ce-i drept, că am liniştea dată tare.  Dar ciulesc urechile la zgomote, pregătit de orice.
Un foşnet de haină, un toc pe granit, un cling, un bum, un "să fii iubit".
Un mare bang, să-mi ţiuie scăriţa. Să mă trezesc din letargii, să-mi vibreze tot corpul. Buricele degetelor să-mi tânjească pielea ei.Cu nările-ogari ce au adulmecat vulpea. Să am buzele roşi ca nişte pompieri în misiune chemaţi să-i stingă focul ce-i arde pe gură. Un bang clar, solemn ca gongul de la teatru.