Sufletul meu de vioară atrăgea tot felul de fiinţe candide. Îmi plăceau cele virtuoase, mă atrăgea inocenţa lor, albă ca o coală numa` bună de scris. Acum peste ani, am dezvoltat o concupiscienţă către nurii domniţelor uşuratice. Indiferent că-i de la îngeraş cu cizme de latex, de drac sau de la măicuţă retrasă la mânăstire, să-şi numere pe mătănii, păcatele sexuale.. dezamăgirea îmi are acelaşi gust.
Dar eram suflet de vioară vă zic. Si copile bune, prinse in trupuri mature, veneau cu încredere la mine şi îşi deschideau sufletul cu încrederea că nu o să mă piş in el.
Aşa era Flori, una bucată de moldoveancă frumoasă. Cu nume predestinat lucra la flori, era florăreasă. Tot chipul ei era o poezie. Cu ochi mari, negri si cu licăr trist în ei. Cu gură mică zgârcită-n zâmbete deasupra unui nasuc absurd de cârn, ca o rimă greu de împerecheat. Era cu şase ani mai mare ca mine, doar în buletin, altfel de o seamă în simţuri şi gândire. Venită din provincie, stătea în casa unchiului său, care-i impusese să nu primească oaspeţi. Fata unchiului, verişoara ei, profita de prezenţa ei acolo şi căuta să înnopteze cât mai des pe acolo, să scape de atenta supraveghere a tatălui. Verişoara avea un iubit, un puşti destul de enervant dar bucuros mereu să mă vadă. Nu-l plăceam pentru că îmi părea c-o foloseşte pe micuţa verişoară doar pentru sex. Sau poate era doar invidia mea. El cu aia mică făceau sex ca iepurii, în odaia alăturată. O să fiţi curioşi de ce nu făceam şi eu. Păi..florăreasa mea era virgină, şi deşi îşi dorea să o scap de stigmatul ăsta, procesul se dovedea dureros.
Dar erau frumoase nopţile de primăvară petrecute acolo cu ei, cu bere Gambrinus la litru în colţ frumos de Bucureşti cu case interbelice. Frumos şi periculos în acelaşi timp, pentru că unchiu`absurd ne făcea să ne uşchim cu noaptea în cap de teama unei vizite inopinate. Tipu îmi zicea că-l cunoaşte, era vecin cu el. Se temea să nu afle că umblă cu fică-sa, şi că era la fel de protectiv cu nepoata florăreasă. Era un nene masiv şi iute la mânie.
De Florii, de ziua ei, am petrecut frumos până-n zori, eram aşa băut de cred că am dansat pe manele. Iepurii au plecat în odăiţa lor, ca de obicei, iar noi am rămas să mai încercăm iară procesul de deflorare. Nu. Fără succes. Am adormit destul de neîmpăcat, îmi părea rău că am dansat pe manele.
Nu cred că am tresărit vreodată aşa cum am sărit atunci din pat auzind soneria. Zbârnânia insistent, cu mici pauze în care auzeam bătăi în poarta metalică de la stradă. In câteva secunde eram cu hainele pe mine, toţi eram panicaţi şi nu ştiam ce să facem. Prin curtea lungă nu puteam ieşi, că ne vedea unchiul din stradă. Eram prinşi ca nişte şoareci. În odăiţă era un şifonier mare ce acoperea un perete. L-am mutat amândoi repede şi ne-am strecurat după el. Eu am intrat primul, m-am lipit de perete ca o iederă, iar după mine gagicul verişoarei care de abia mai încăpea fiind la fel de lungan. Picioarele de abia erau ferite de vedere, peste ele fetele au aruncat în grabă o pungă. Apoi s-au dus să deschidă.
Într-un taifun de înjurături şi ameninţări unchiul s-a năpustit în casă. "Curvelor" zicea, "cine a fost pe aici, vagaboantelor... o să vă duc la ginecolog". Din camera alăturată, lipit ca un mucegai de perete mă gândeam că pe a mea poa s-o ducă, poate ar trebui să o ducă, poate un bisturiu e soluţia. Până s-o ducă însă mă temeam pentru viaţa mea. Avea unchiul o voce credibilă de om răzbunător, şi mă temeam că o să ajung la ştirile de la ora cinci. Dansasem pe manele, meritam.
A intrat în camera care ne tăinuia, ba chiar s-a uitat după uşă şi sub pat. Îi auzeam paşii apăsaţi, parcă făcea curent în cautarea lui, îi auzeam respiraţia. Fetele minţeau destul de bine, cum că ar fi fost cineva şi că le pare rău şi regretă fapta. Unchiul ne-a mai căutat prin casă, le-a mai înjurat puţin, a deschis larg ferestrele pentru că îi mirosea urât. Mirosea întra-devăr îngrozitor, de la adidaşi pirataţi ai tipului. De sub punga ce-i acoperea venea un iz oribil de şosete de lycra. Înţepenisem acolo lângă el, ne sfătuiam în şoaptă ce să facem. Aşteptăm să plece, cică. Doar că omul se apucase să spargă lemne în curte. În mirosul ăla infect, cu obraji prinşi între perete şi şifonier ascultam prin fereastra larg deschisă cum mânuieşte cu precizie toporul. Dacă avusem o timidă idee c-ar trebui să ies şi să incerc să explic cumva prezenţa mea acolo, mi-a trecut instant. De la topor.
Minutele treceau greu, amorţisem tot, în chirceala incomodă. Şi puţea îngrozitor de la adidaşii tipului. Ăsta amorţise si el, şi tot încerca să-şi tragă picioarele la dos. Hai mânca-ţi-aş să facem ceva, nu mai rezist în suspansul ăsta. Tot trăgeam nădejde că o plece unchiul cu ale lui. Dar nenea a intrat în casă şi a început să înjure iară că-i pute ceva urât în casă. A intrat în odăiţă, s-a uitat iar sub pat şi cred că a văzut punga de pe adidaşii şoricelului de lângă mine. S-a apropiat de colţul şifonierului, s-a aplecat, a ridicat punga. Apoi curios de picioarele descoperite şi-a băgat capul mare, chelios şi ne-a privit.
"Salut Vecine !" spontan l-a salutat amicul. Eu am îngămat un "bună ziua" timid, apoi am dat drumu la un Tatăl Nostru. Vecinu a rămas perplex. S-a clătinat de pe picioare. Şi-a pus mâna la inimă şi a căzut pe scaun. Atunci noi am ieşit în grabă pe lângă el. Nu mi-am dat seama cum am ajuns imediat în staţia de troleibuz.
N-am mai vorbit cu Flori după aia decât o dată. Mi-a zis că pe mine nici nu m-a observat unchiul ei. Aşa era de traumatizat. Dar că a fost foarte supărat pe ea, că a permis să doarmă ăla acolo şi că urma să o dea afară. Pe verişoara ei a bătut-o crunt, şi era să o bată şi pe ea când a sărit s-o apere. Pe ăsta l-a căutat de multe ori să-l bată, m-a întrebat dacă pot să-l găzduiesc puţin dar l-am refuzat. Poate de la adidaşi.
Dar eram suflet de vioară vă zic. Si copile bune, prinse in trupuri mature, veneau cu încredere la mine şi îşi deschideau sufletul cu încrederea că nu o să mă piş in el.
Aşa era Flori, una bucată de moldoveancă frumoasă. Cu nume predestinat lucra la flori, era florăreasă. Tot chipul ei era o poezie. Cu ochi mari, negri si cu licăr trist în ei. Cu gură mică zgârcită-n zâmbete deasupra unui nasuc absurd de cârn, ca o rimă greu de împerecheat. Era cu şase ani mai mare ca mine, doar în buletin, altfel de o seamă în simţuri şi gândire. Venită din provincie, stătea în casa unchiului său, care-i impusese să nu primească oaspeţi. Fata unchiului, verişoara ei, profita de prezenţa ei acolo şi căuta să înnopteze cât mai des pe acolo, să scape de atenta supraveghere a tatălui. Verişoara avea un iubit, un puşti destul de enervant dar bucuros mereu să mă vadă. Nu-l plăceam pentru că îmi părea c-o foloseşte pe micuţa verişoară doar pentru sex. Sau poate era doar invidia mea. El cu aia mică făceau sex ca iepurii, în odaia alăturată. O să fiţi curioşi de ce nu făceam şi eu. Păi..florăreasa mea era virgină, şi deşi îşi dorea să o scap de stigmatul ăsta, procesul se dovedea dureros.
Dar erau frumoase nopţile de primăvară petrecute acolo cu ei, cu bere Gambrinus la litru în colţ frumos de Bucureşti cu case interbelice. Frumos şi periculos în acelaşi timp, pentru că unchiu`absurd ne făcea să ne uşchim cu noaptea în cap de teama unei vizite inopinate. Tipu îmi zicea că-l cunoaşte, era vecin cu el. Se temea să nu afle că umblă cu fică-sa, şi că era la fel de protectiv cu nepoata florăreasă. Era un nene masiv şi iute la mânie.
De Florii, de ziua ei, am petrecut frumos până-n zori, eram aşa băut de cred că am dansat pe manele. Iepurii au plecat în odăiţa lor, ca de obicei, iar noi am rămas să mai încercăm iară procesul de deflorare. Nu. Fără succes. Am adormit destul de neîmpăcat, îmi părea rău că am dansat pe manele.
Nu cred că am tresărit vreodată aşa cum am sărit atunci din pat auzind soneria. Zbârnânia insistent, cu mici pauze în care auzeam bătăi în poarta metalică de la stradă. In câteva secunde eram cu hainele pe mine, toţi eram panicaţi şi nu ştiam ce să facem. Prin curtea lungă nu puteam ieşi, că ne vedea unchiul din stradă. Eram prinşi ca nişte şoareci. În odăiţă era un şifonier mare ce acoperea un perete. L-am mutat amândoi repede şi ne-am strecurat după el. Eu am intrat primul, m-am lipit de perete ca o iederă, iar după mine gagicul verişoarei care de abia mai încăpea fiind la fel de lungan. Picioarele de abia erau ferite de vedere, peste ele fetele au aruncat în grabă o pungă. Apoi s-au dus să deschidă.
Într-un taifun de înjurături şi ameninţări unchiul s-a năpustit în casă. "Curvelor" zicea, "cine a fost pe aici, vagaboantelor... o să vă duc la ginecolog". Din camera alăturată, lipit ca un mucegai de perete mă gândeam că pe a mea poa s-o ducă, poate ar trebui să o ducă, poate un bisturiu e soluţia. Până s-o ducă însă mă temeam pentru viaţa mea. Avea unchiul o voce credibilă de om răzbunător, şi mă temeam că o să ajung la ştirile de la ora cinci. Dansasem pe manele, meritam.
A intrat în camera care ne tăinuia, ba chiar s-a uitat după uşă şi sub pat. Îi auzeam paşii apăsaţi, parcă făcea curent în cautarea lui, îi auzeam respiraţia. Fetele minţeau destul de bine, cum că ar fi fost cineva şi că le pare rău şi regretă fapta. Unchiul ne-a mai căutat prin casă, le-a mai înjurat puţin, a deschis larg ferestrele pentru că îi mirosea urât. Mirosea întra-devăr îngrozitor, de la adidaşi pirataţi ai tipului. De sub punga ce-i acoperea venea un iz oribil de şosete de lycra. Înţepenisem acolo lângă el, ne sfătuiam în şoaptă ce să facem. Aşteptăm să plece, cică. Doar că omul se apucase să spargă lemne în curte. În mirosul ăla infect, cu obraji prinşi între perete şi şifonier ascultam prin fereastra larg deschisă cum mânuieşte cu precizie toporul. Dacă avusem o timidă idee c-ar trebui să ies şi să incerc să explic cumva prezenţa mea acolo, mi-a trecut instant. De la topor.
Minutele treceau greu, amorţisem tot, în chirceala incomodă. Şi puţea îngrozitor de la adidaşii tipului. Ăsta amorţise si el, şi tot încerca să-şi tragă picioarele la dos. Hai mânca-ţi-aş să facem ceva, nu mai rezist în suspansul ăsta. Tot trăgeam nădejde că o plece unchiul cu ale lui. Dar nenea a intrat în casă şi a început să înjure iară că-i pute ceva urât în casă. A intrat în odăiţă, s-a uitat iar sub pat şi cred că a văzut punga de pe adidaşii şoricelului de lângă mine. S-a apropiat de colţul şifonierului, s-a aplecat, a ridicat punga. Apoi curios de picioarele descoperite şi-a băgat capul mare, chelios şi ne-a privit.
"Salut Vecine !" spontan l-a salutat amicul. Eu am îngămat un "bună ziua" timid, apoi am dat drumu la un Tatăl Nostru. Vecinu a rămas perplex. S-a clătinat de pe picioare. Şi-a pus mâna la inimă şi a căzut pe scaun. Atunci noi am ieşit în grabă pe lângă el. Nu mi-am dat seama cum am ajuns imediat în staţia de troleibuz.
N-am mai vorbit cu Flori după aia decât o dată. Mi-a zis că pe mine nici nu m-a observat unchiul ei. Aşa era de traumatizat. Dar că a fost foarte supărat pe ea, că a permis să doarmă ăla acolo şi că urma să o dea afară. Pe verişoara ei a bătut-o crunt, şi era să o bată şi pe ea când a sărit s-o apere. Pe ăsta l-a căutat de multe ori să-l bată, m-a întrebat dacă pot să-l găzduiesc puţin dar l-am refuzat. Poate de la adidaşi.
