tanta tanta...sunt sentimental

Am copilarit in mahala la Lizeanu. In tiganie. Poate ca nu erau aşa preponderenti dar stând de dimineata pâna seara in strada tiganii punctau la mai mult la prezenta. Stateam si eu cam mult pe afara. In fata vitrinei lui nea Mitica ceasornicarul, pierdeam ore admirand castele-ceas cu turnuri, asteptand orele exacte si spectacolul analogic declanşate de limbi ajunse pe cifre. Langa ceasornicarie era o patiserie cu cele mai bune merdenele. Erau uleioase si partea cea mai buna erau colturile crocante cu branza aproape topita. Costau 2.5 lei insa rar trebuia sa platesc. Primeam doua merdenele mereu de la patron, un machidon care ma simpatiza. Asa ca-mi ramanea bani pentru inghetata Polar de la ghereta din statia de tramvai. Cu burta astfel plina plecam in aventuri. Placerea mea era sa intru prin fabrici. Imi placea sa intru in Moara. A lui Hassan. Aici. . Ajungeam la silozurile de seminte si-mi umpleam buzunarele. Duminica era facil. Se intâmpla sa mai fiu fugarit de paznici, dar niciodata prins. Sau prin Urac. Aici. Intram prin hale si cascam ochii la afisele pentru protectia muncii ca la exponate de muzeu. Erau benzile mele desenate. Pline de actiune, de amputari, electrocutari, accidente. Ma fascinau. Erau horrorul meu, filmul meu de groaza pentru ca la Melodia erau filme gen biciul fermecat si sora13 gen. Nici acolo nu plateam. Asteptam sa inceapa filmul apoi bagam mana pe sub usile de iesire si ridicam ivarul.

  Stiam oamenii si locurile alea ca-n palma. Oamenii. Tiganii cu poreclele lor. Ologu. Secretaru. Pinochio.Tanta cea frumoasca. Tanta care pentru 30 de lei* ne-a aratat sâni si mij. Alea mi-au devenit etalon erotic. Sani perfect rotunzi albi cu mameloane si sfarcuri maro. Si coapsele ei pacatoase ascunse nedrept de bine de fusta ei inflorata.
 Pe fratele ei cel mic Danut il bateam mereu. Nu ca aveam ceva cu el. Ne placea cum urla ma-sa.
De era necajit striga dupa ajutor. Ma-sa tiganca statea undeva la o mansarda si cand il auzea tipand iesea  negresit la o fereastra mica cu gratii si striga precum chewbacca. Se tinea cu mainile de gratii se opintea in ele si urla din toti bojocii spre amuzamentul nostru suprem:
 "Siiiilviule. Sa mori in cancer si-n chin de roman spurcat daca nu-l lasi pe Danut in pace. Siiiilviule!"

Silviu. Andrei. Toli. Laurentiu. Stefan. Mutu. Ligia. Ovidiu. Cezar. Liliana. Tanti Florica. Ana. Hassan. Raul. Cretu. 

La scoala nu prea-mi placea. Invatam in 28. Drumul spre scoala era superb. Sau mi-l faceam eu superb. Saream gardul in urac, si mergeam printre sectii pana la iesirea din Grozovici. De acolo intram in spital, in Colentina si mergem printre sectiile spitalului spre Circ. Ce alei minunate. Se intampla des sa ma fure peisajul cu castani (cuca fonie cuca) si sa intarzii. Sau sa ma acosteze cate un spitalizat disperat sa ma trimita sa-i iau tigari sau saniuta. Ma duceam, dornic mereu sa ajut nu doar de dragul ciubucului. Invatatoarea m-a batut la palma intr-o zi c-am intarziat. Nu stiu ce pms avea, sau ce a suparat-o in ziua aia dar mi-a tras 5 si 5 stereo surround tare la palme de nu mai puteam scrie. Sa nu mai intarzii! A doua zi am plecat mai devreme. Aceaiasi itinerariu captivant. Am refuzat vreo doi in sevraj de tigari sau votca. Inca mai simteam furnicaturile din ziua precedenta in palma. Dar pe o ultima alee ma opresc sa privesc o asistenta. Nu stiu ce-i cu fetisul asta pentru halatul alb pe o femeie frumoasa. Era o asistenta destul de in varsta dar inca-si pastra frumusetea-n chip si-n parti din trup. Aduna castane. M-am oprit si-am inceput sa adun langa ea. M-a intrebat ce fac cu ele si mi-a zambit atat de frumos incat m-am rusinat sa-i spun ca vreau sa o ajut. Am zis ca-mi trebuie la scoala. Mi-a zis ca-mi da punga cu ce adunase ea caci avea destul timp sa mai culeaga. Timp? Atunci am auzit cum se suna de intrare. Am fugit si-am excaladat gardul. Dar n-am sarit in curtea scolii. Stateam cocotat acolo cantarind ce sa fac. Am sarit inapoi in spital. M-am dus la asistenta si i-am desertat castanele din ghiozdan in punga. I-am zis ca nu-mi mai trebuiesc. Si-am inceput sa chiulesc. Trei luni la rand.
Urmam acelasi traseu. Prin urac, prin spitalul colentina, pana la gardul scolii. Acolo stateam cocotat asteptam sa se sune, apoi saream inapoi. Saream alt gard ce dadea in parcul circului. Menajeria. Zoo fara bani.
Chiar pe atunci au adus un ghizmo de asta pe Aleea Circului. E doar un motiv din multele pentru care ma regasesc in filmul asta a lui Truffaut.

Din cauza uniformei si a ghiozdanului era limpede ca-s un chiulangiu. Ma stresau cei care mânati de spirit civic ma luau la rost si ma trimiteau la scoala. Ba un mos nebun m-a luat de o aripa si a zis ca ma duce la directoare. M-am smuncit si-am scapat. Ca sa scap de alte faze asemanatoare imi  luam un treining in ghiozdan pentru "sport", ma schimbam si apoi vâram ghiozdanul sub un moskvici care niciodata nu pleca niciunde. Odata a plecat totusi. Mi-a lasat ghiozdanul ca o ciudatenie in mijlocul strazii. Oamenii treceau pe langa el îi ardeau câte un sut si treceau mai departe. Minteam mult. Trebuia sa mint sa ma acopar. Faceam se pare un lucru bun. Nu suspectau nimic.Ai mei lucrau in schimburi si aveau multe pe cap inclusiv doi frati mai mici. Pâna atunci ma descurcasem la scoala. Inventam povesti, inventam fondul clasei, inventam note de 6 si 7 în general sa nu bata la ochi si 9 si 10 mai rar iar atunci imi ceream recompensa.
Se apropia ziua mea. Speram sa-mi dea bani de cumparat ciocolata. De asta luasem niste 10 de curand. Am ramas profund mahnit cand m-am pomenit cu 2 cutii de ciocolata. 48 de bomboane. M-am pus a doua zi dimeneata pe o banca in parc am oftat si-am deschis prima cutie. Habar n-aveam eu de life like a box of chocolate. You never know what you're gonna get.

Imi placea sa vad locuri noi, cartiere noi, tramvaie noi, parcuri noi, cinematografe noi. Ma suiam intr-un tramvai apoi in altul incercand sa ma pierd sa ma ratacesc. Nu reuseam. Mergeam cat mergeam apoi ajungeam intr-un loc familiar.

Imi lipsesc asa: vitrina cu pitici si turnuri, merdenelele, aleeile din spital, felul semi-inocent in care ma zgaiam la o asistenta, expeditiile cu tramvaie exotice ca numar cu toate ca 16 era preferatul meu, parcul circului, parcul toboc, moara, urac-ul, tiganii- aia nu altii, Tanta-tiganca frumoasa cu tenul ca laptele, era foarte alba... era ca laptele ( fara cacao )

* bani faceam singur, ai mei nu-mi dadeau decat foarte rar si foarte putini.
Era o alimentara la care vineri dimineata aducea pepsi. Ma trezeam pe la 4 si inceapeam sa trag de lada mea cu sticle goale. Mai mereu ajungeam primul la coada. Pepsi sosea pe la 7-8. Pana atunci coada se facea ca de balaur. Fara intelegeri prealabile peste lada mea de pepsi apareau alte lazi de la necunoscuti si doar semne discrete din ochi ma linisteau ca o sa-mi primesc partea. Imi puneau banii in mana si tipau la contestatari:
" Ce vrei domne e frati-miu/nepota-miu/varu-miu cum sa care lazile singur la varsta lui" .
Imi iesea cam 50 de lei pe fiecare zi de vineri. Alteori aduceau curmale, ness, cacao. Luam de toti banii si le vindeam in Obor. Asa câştigam mai mult. Odata am facut 300 de lei reusind sa fac mai multe drumuri intr-o singura zi. Sa dea dracu ce rau imi pare c-am pierdut tupeul asta de comerciant, de bisnitar.

M-am plictisit desi ar mai fi multe de spus. Imi pare bine c-am scris. N-as vrea sa uit astea vreodata.