m-a fermecat definitiv...am inca o drama la activ...

Eram in camera ei si aveam un sentiment ciudat pe care cred ca-l au obsedatii cand isi ating victima sau intra in posesia unui obiect de al ei, ma simteam ca un pedofil intro gradinita. That`s so sick!!!  Ma simteam ca un microbist pe stadion, ca un pescar in delta, ca un habotnic in biserica, ca o domnisoara viitoare doamna intr-un magazin de rochii de mireasa la reducere, ca un copil intr-un magazin de dulciuri. Na ca tot la copii am revenit.

Eram in camera unei fete pe care nu o cunosteam, nu-i stiam numele, despre care nu stiam absolut nimic dar de care eram indragostit nebuneste. Eram vrajit, fermecat de chipul ei, de felul cum ma privea din portret., de cum isi tinea gura intr-un discret, aproape imperceptibil suras, si din care speram sa-mi zica lucruri dragute intro zi si pe care speram s-o acopar cu sarutu-mi.

Mirosea a vanilie si a fum de tigara si era o dezordine ordonata, pe birou avea aruncate caiete, carti si foi. Era a XII-a. Si o chema Luiza. Luiza ce nume frumos. De fapt cred putea s-o cheme Petronela nu-mi păsa. I-as fi spus Nelly.

Am luat o bluza de pe un scaun si-am mirosit-o. Era acelasi parfum de vanilie amestecat cu fum de tigara si putina transpiratie. Mirosea a tinerete, a provocare, aventura, a adevar spus in gluma, a iubire de-o vara. M-am desteptat repede din visul ce-l ţeseam, cu un sentiment de vinovatie: Ce e nebunia asta? Revino-ti. De ce te-ai imbracat ca la nunta? De ce te-ai frezat si parfumat? Cat de penibil poti sa fii? 

Prize si intrerupatoare. Si lustra.

Nici n-ai vazut-o. Poate nu seamana. Poate ca nu-i frumoasa. Poate ti s-a parut.

- Salut…pot sa intru?

- Aaaa…da. Doar e camera ta.

- Imi cer scuze pentru deranj. Si ca ieri n-ati putut intra. Stii cum sunt parintii. Mama isi baga nasul pe unde nu trebuie asa ca o tin incuiata. [pe ma-ta??] Vezi ca acolo e o priza care-mi face mereu probleme, mi-a stricat calculatorul.

- Ahh n-o sa mai ai probleme. Circuitul era foarte vechi si era pe aluminiu. O sa vezi…

- Foarte bine… ma lasi sa ma schimb te rog?

- Sigur.

Daca-i spuneam te iubesc n-o minteam.

Eram mai emotionat ca la teza. Eram fericit ca macar i-am vorbit. Imi zâmbise chiar. Imi zâmbise in realitate si mai frumos decat imi zâmbea din tabloul-capodopera.

 Si frumusetea-i era mai presus decat cea pictata in portret. 3d era absurd de frumoasa. Frumusetea ei ma complexa, ma punea in dificultate, ma facea sa fiu pesimist.

Si daca pana atunci fusese o atractie non-sexuala, acum eram cuprins de ganduri concupiscente, de fantezii, de ganduri si de idei greu de exprimat in cuvinte dar foarte usor si natural de le-as fi pus in practica. Iar contact dur cu realitatea: Esti nebun! Esti nebun, revino-ti.

Pe sub biroul ei demontand priza ucigasa de surse ma simteam in siguranta. N-as mai fi iesit de acolo. As fi vrut sa ma transorm intr-o fiinta jumatate mobila-jumatate viu. As fi vrut sa fiu ca un scaunel pe care sa-si odihneaca picioarele. Si sa-mi vorbeasca despre cum i-a fost ziua si de cat de bine se simte cu picioarele pe mine. Cred ca am zabovit minute bune sub biroul ei neindraznind sa mai ies, nestiind ce sa spun, cum sa ma comport. Eram blocat. Noroc ca mama fascinatiei mele imi aduce cafea-fireste. Ies si in timp ce-mi paraseam safty-zone-ul ating cu umarul un sertar si-l deschid. Ma-sa lasa cafeaua pe birou si iese. Deasuprea sertarului deschis involuntar zaresc un plic gras de poze. Tentatia m-a coplesit...l-am infascat ca un flamand o paine aburinda. M-am bagat iar sub birou sa-l mananc. Am fost finut. N-am oprit decat una. Si decenta desi am suspinat indelung dupa cele topless de la mare. Sick? Just mad..ly inlove.