pacatele mele

minciuna


Parafrazand pe nu stiu cine* o iubesc dar urăsc mincinoşii. Şi la o adică nu mor de dragul ei dar cu sigurantă urasc mincinoşii. Ăl mai rau tip de minciună, ce-mi otraveşte sufletul şi-mi mănâncă ficaţii îmi e servită de către persoane dragi mie, de obicei de sex feminin si e aşa neîngrijită, brută. Mă irită la culme pentru ca simt ca-mi insultă inteligenţa, deci te rog daca totuşi alegi să mă minţi, minte-mă frumos.
Ştiţi senseii ăia, care dacă vor te bat cu şi cu stânga dar totuşi ei sunt paşnici şi evită violenţa? Cam aşa îmi strunesc eu minciuna. Adică na..nu-mi place, dar dacă n-am de ales te mint de te bag în alt univers paralel. Din păcate cel mai des eu cad victimă propiilor mele minciuni, mă mint ca prostul din când în când.. aşa-i în tenis.
Am memorie, am inventivitate, prezenţă scenică, mimică şi cardeală, un arsenal imens dar inutil pe care bucuros l-aş dezamorsa. Aş adera bucuros la un tratat de ratificare al adevarului, aş arunca toate minciunile nucleare păstrând doar un minim necesar gen " nu, nu m-am băşit eu " & " doar doo beri am băut ".

Pentru *cezarica si pentru iubitorii de adevar mel.


mândria

Vorbeam cu Madiam şi-i recunoşteam spăşit că mi-s infumurat dar incerc să nu o arăt. Am o părere poate prea bună despre mine, fără să mă văd totuşi superior. Mai transpir aroganţă din când în când şi-mi patez portul meu casual de modestie. Asta e,  nimeni nu-i perfect. Eu ? Sunt numa` bun. :D


invidia 

Departe de a fi hater totuşi am oareşce invidii. Cum am spus mai sus, despre mine imi place să cred că-s aşa si pe dincolo dar inexplicabil mai des gust amarul. E normal atunci să invidiez proştii ce bălesc miere, nu ?


desfrânarea

Guilty as charged :) Glumesc... nu ştiu dacă mă pot numi desfrănat dar n-am nici abs-uri. Mi-au plăcut de mic femeile, la zece ani le plăteam să se dezbrace apoi la primul salariu m-am dus la curve. Disperat pentru "desfrau" am mai minţit dar in genere fără să fiu infidel. Acum de ceva vreme păcătuiesc cu măndria şî asta imi ajută desfrâul. Nu corelez asta şi cu invidia, hehe, If I don`t have it I don`t need it.


lenea

Păcatul meu original. Cred ca Barbosul mă pedepseşte pentru desfrau, aşa că pe mine mă fute o lene constant. Lenea îmi umbreşte trufia, şi-mi explică explică gustul amărui implicit de ce am invidii. De lene nu scriu pe blog des si frumos, de lene mă trezesc tărziu, tardiv cănd am mai ratat un tren..cred că dacă n-ar fi lenea, aş fi şi mai desfrânat.


lăcomia

E greu să fii şi lacom şi leneş. Dar mă descurc. Hehe..am o chitroşenie, moştenită genetic, nimic mai mult. În rest nu. Dacă pot dau, îmi place să fiu darnic. Deseori mă mulţumesc cu strictul necesar, evit excesele. La desfrâu e mai greu, acolo e mai mult necesar şi mai puţin strict. Lăcomia pântecelui, aia cum zic popii,  e perimată. Kfc mc si pizza hut...so?



mânia

Am avut-o şi pe asta, mă aprindeam repede, mai ales din cauză de minciuni, invidii şi lipsă de desfrâu. Acum mă bucur că-s din ce în ce mai chill. Ceea ce vă doresc şi vouă.

mel.