- Buna ziua. Intrati va rog.
- Buna ziua. O sa incepem din sufragerie.
Intram in sufrageria cu mobila veche si saracacioasa dar parca aleasa cu gust. Biblioteca ticsita de carti. Ma apropii curios si trag o carte. Nu dama de pică. Minulescu. Se apropie gazda.
- Doriti cafea?
- Nu multumesc. Apa.
- Va place Minulescu?
Eu incurcat si fâstâcit:
- Mda,oarecum.
- Daca doriti o puteti imprumuta. Sunt poezii foarte frumoase.
- Multumesc, o s-o iau.
Ma apuc de prize. Desurubez prizele incet si cu grija atent la zugraveala veche. Intru pe sub mese si scaune, ma descalt spre a-mi fi mai usor si de mila covoarelor. Inchid usa sufrageriei cautand dupa ea alte prize. Miscarea imi dezvaluie un portret de fată. Raman stană in fata picturii inrămate, prins ca un surub de raza magentica a unor ochii hipnotici, atat de mari, ca de vitel, desi eu eram dobitoca ramasa ca la poarta 9. O camasă alba inchisă pe un gat lung contrasta cu ochii ei negrii. Parul era tuns la baza gatului frantuzeste. Îşi tinea buzele mari, senzuale intr-un mod ciudat. Acum imi parea ca stă sa râdă, acum parca se strâmba intr-o grimasă de nemultumire. Tineam usa cu mâna sa nu-mi fie surprinsa contemplarea si ma holbam admirativ. Băă frumoasă gagică. Hai la treabă. Mă caţăr pe o masă sa dau lustra jos. Uite de aici de sus parca-i mai frumoasă. Fiind inalt am privit mereu in jos spre ele si parcă ala-i unghiul cel bun. Hmm poate e gazda. Mă dau jos si-nchid iară uşa. Seamană. Ce frumuseţe. Gazda bate-n uşă:
- Vreti cafea?
- Nu, multumesc, putina apa daca aveti.
- Merge?
- Merge.
- Sa aveti grija la zugraveala, stiti, nu-mi permit alte reparatii.
- Stati fara grija. N-o sa stric nimic, sper sa mearga fara complicatii.
Pleacă iară. Probabil sa-mi facă cafea. Continui activitatea si pe hol. Prize si lustre, intrerupatoare. Dau sa intru într-o cameră. Nu pot. Da intră ce dacă-i uşa inchisă...
- Doamnă? Nu deschideti camera aceea? Trebuie umblat si acolo.
- Dar nu pot,fata mea, si-o incuie.
- No shit. Pai si cum.
- Pai trebuie sa soseasca..
- Pai si ce eu stau dupa ea? Trebuie sa intru si acolo.
- Îmi pare rau. Stati, s-o sun.
- Nu v-am intrebat: Cafea?
- Nu multumesc.
Precum anticipasem, mai aveam doar dormitorul incuiat de desurubat. Ma reintorc in sufragerie, langa biblioteca plina de carţi. Ce de volume! Ai mei tineau carti in biblioteca doar sa aibă unde pitii banii. Ma simt privit. Sa vezi ca-i asta cu cafeaua. Ma intorc. Nimeni. Doar portretul fetei cu ochii hipnotici.
Ma apropii iara fascinat. Inchid usa sa fim numai noi. Acum sigur parca-mi râde. De ce răzi mă fasolea la mine? Ca stau dupa tine? Da boule, fata care seamană cu gazda. Al ei e dormitorul incuiat.
Există o fată cu asemenea chip? Hm, n-am vazut la nimeni trăsături aşa frumoase. Poate penelul pictorului a fost blând cu ea si-a zugravit-o exagerat de frumoasă. Exişti tu oare?
- Nu vă supărati, vreau să...
- Dar a spus că vine. Mai aşteptati putin.
- Nu, ca nu plec dar voiam sa intreb: de tabloul de după uşă...
- Asa, ce-i cu el?
- Pai, ăă..este frumos.
- Da. Multumesc.
- E cineva din familie ?
- E fata mea.
- Sa va traiască.
Hai monalisa vin-odată. Te astept. Frumoasă esti tare, carţi ai grămađă, mama ta e cam senilă dar e cumsecade, tată stiu ca nu mai ai. Aud soneria. Imi aranjez parul, scutur praful de pe blugi, repet câteva formule de adresare, ice break dance -uri sau cum le zice si ies şarmant in hol. Nu era ea. Bummer. Se face tarziu. Gazda-mama se tot scuză. Mă vede că stau ca pe ace, dar nu stie adevaratul motiv. Trebuie totusi sa plecam. Izolam gaurile rămase-n pereţi. Eu tot trag de timp aşteptându-mi eroina picturată:
- Nu vă supăraţi, putina cafea se poate?
- Da sigur, cum va place?
- Dulce, cu lapte daca aveti.
- Sa luati cartea.
Ma intorc in sufragerie. Nu mai rade. Se uita ciudat la mine, de parca imi cere sa plec. De ce? Te astept. Vreau sa te cunosc. Întodeauna mi-am dorit sa te cunosc. Vreau sa-ti stiu vocea. Vreau sa stiu cum mirosi si ce mers ai. Vreau sa incerc sa te fac să râzi. Şi dacă reusesc vreau să mă minulescu de căt de cristalin ţi-e râsul. Nu plec, că mai stau.
In zece minute eram in stradă. Aveam un gust amar care-mi acoperea gustul de cafea dulce. Mergeam si-mi mustram picioarele ca ma poarta departe de acolo, de unde putea sa soseasca ea. Ah da, cartea! Stai ca mi-am uitat cartea! Daaa...trebuie sa ma intorc.
Dupa alte 5 minute eram tot cu acelasi gust, tot cu aceleaşi mustrari, catre aceleasi picioare, care faceau acelasi lucru: ma purtau departe de pictura. Doar ca strangeam o carte-n mana. Poate c-a citit-o si ea...
eu stiu ca ai sa ma inseli chiar maine
dar azi ca mi te dai toata
am sa te iert e vechi pacatul
si nu esti prima vinovata
urmeaza
- Buna ziua. O sa incepem din sufragerie.
Intram in sufrageria cu mobila veche si saracacioasa dar parca aleasa cu gust. Biblioteca ticsita de carti. Ma apropii curios si trag o carte. Nu dama de pică. Minulescu. Se apropie gazda.
- Doriti cafea?
- Nu multumesc. Apa.
- Va place Minulescu?
Eu incurcat si fâstâcit:
- Mda,oarecum.
- Daca doriti o puteti imprumuta. Sunt poezii foarte frumoase.
- Multumesc, o s-o iau.
Ma apuc de prize. Desurubez prizele incet si cu grija atent la zugraveala veche. Intru pe sub mese si scaune, ma descalt spre a-mi fi mai usor si de mila covoarelor. Inchid usa sufrageriei cautand dupa ea alte prize. Miscarea imi dezvaluie un portret de fată. Raman stană in fata picturii inrămate, prins ca un surub de raza magentica a unor ochii hipnotici, atat de mari, ca de vitel, desi eu eram dobitoca ramasa ca la poarta 9. O camasă alba inchisă pe un gat lung contrasta cu ochii ei negrii. Parul era tuns la baza gatului frantuzeste. Îşi tinea buzele mari, senzuale intr-un mod ciudat. Acum imi parea ca stă sa râdă, acum parca se strâmba intr-o grimasă de nemultumire. Tineam usa cu mâna sa nu-mi fie surprinsa contemplarea si ma holbam admirativ. Băă frumoasă gagică. Hai la treabă. Mă caţăr pe o masă sa dau lustra jos. Uite de aici de sus parca-i mai frumoasă. Fiind inalt am privit mereu in jos spre ele si parcă ala-i unghiul cel bun. Hmm poate e gazda. Mă dau jos si-nchid iară uşa. Seamană. Ce frumuseţe. Gazda bate-n uşă:
- Vreti cafea?
- Nu, multumesc, putina apa daca aveti.
- Merge?
- Merge.
- Sa aveti grija la zugraveala, stiti, nu-mi permit alte reparatii.
- Stati fara grija. N-o sa stric nimic, sper sa mearga fara complicatii.
Pleacă iară. Probabil sa-mi facă cafea. Continui activitatea si pe hol. Prize si lustre, intrerupatoare. Dau sa intru într-o cameră. Nu pot. Da intră ce dacă-i uşa inchisă...
- Doamnă? Nu deschideti camera aceea? Trebuie umblat si acolo.
- Dar nu pot,fata mea, si-o incuie.
- No shit. Pai si cum.
- Pai trebuie sa soseasca..
- Pai si ce eu stau dupa ea? Trebuie sa intru si acolo.
- Îmi pare rau. Stati, s-o sun.
- Nu v-am intrebat: Cafea?
- Nu multumesc.
Precum anticipasem, mai aveam doar dormitorul incuiat de desurubat. Ma reintorc in sufragerie, langa biblioteca plina de carţi. Ce de volume! Ai mei tineau carti in biblioteca doar sa aibă unde pitii banii. Ma simt privit. Sa vezi ca-i asta cu cafeaua. Ma intorc. Nimeni. Doar portretul fetei cu ochii hipnotici.
Ma apropii iara fascinat. Inchid usa sa fim numai noi. Acum sigur parca-mi râde. De ce răzi mă fasolea la mine? Ca stau dupa tine? Da boule, fata care seamană cu gazda. Al ei e dormitorul incuiat.
Există o fată cu asemenea chip? Hm, n-am vazut la nimeni trăsături aşa frumoase. Poate penelul pictorului a fost blând cu ea si-a zugravit-o exagerat de frumoasă. Exişti tu oare?
- Nu vă supărati, vreau să...
- Dar a spus că vine. Mai aşteptati putin.
- Nu, ca nu plec dar voiam sa intreb: de tabloul de după uşă...
- Asa, ce-i cu el?
- Pai, ăă..este frumos.
- Da. Multumesc.
- E cineva din familie ?
- E fata mea.
- Sa va traiască.
Hai monalisa vin-odată. Te astept. Frumoasă esti tare, carţi ai grămađă, mama ta e cam senilă dar e cumsecade, tată stiu ca nu mai ai. Aud soneria. Imi aranjez parul, scutur praful de pe blugi, repet câteva formule de adresare, ice break dance -uri sau cum le zice si ies şarmant in hol. Nu era ea. Bummer. Se face tarziu. Gazda-mama se tot scuză. Mă vede că stau ca pe ace, dar nu stie adevaratul motiv. Trebuie totusi sa plecam. Izolam gaurile rămase-n pereţi. Eu tot trag de timp aşteptându-mi eroina picturată:
- Nu vă supăraţi, putina cafea se poate?
- Da sigur, cum va place?
- Dulce, cu lapte daca aveti.
- Sa luati cartea.
Ma intorc in sufragerie. Nu mai rade. Se uita ciudat la mine, de parca imi cere sa plec. De ce? Te astept. Vreau sa te cunosc. Întodeauna mi-am dorit sa te cunosc. Vreau sa-ti stiu vocea. Vreau sa stiu cum mirosi si ce mers ai. Vreau sa incerc sa te fac să râzi. Şi dacă reusesc vreau să mă minulescu de căt de cristalin ţi-e râsul. Nu plec, că mai stau.
In zece minute eram in stradă. Aveam un gust amar care-mi acoperea gustul de cafea dulce. Mergeam si-mi mustram picioarele ca ma poarta departe de acolo, de unde putea sa soseasca ea. Ah da, cartea! Stai ca mi-am uitat cartea! Daaa...trebuie sa ma intorc.
Dupa alte 5 minute eram tot cu acelasi gust, tot cu aceleaşi mustrari, catre aceleasi picioare, care faceau acelasi lucru: ma purtau departe de pictura. Doar ca strangeam o carte-n mana. Poate c-a citit-o si ea...
eu stiu ca ai sa ma inseli chiar maine
dar azi ca mi te dai toata
am sa te iert e vechi pacatul
si nu esti prima vinovata
urmeaza
Prima este o pictura a Alexandrinei Hristov, a 2a este Amelie. Asa-i?
RăspundețiȘtergereCum le stii tu pe toate... Asa-i.
RăspundețiȘtergereAlas, pune și tu sursa pentru tabloul Alexandrinei, rogu-te!
RăspundețiȘtergerehttp://alexandrinahristov.blogspot.com/
Ar fi frumos să mai intre lumea pe blogul ei și să mai vadă și alte tablouri. Mulțumesc frumos!
Pentru putin.
RăspundețiȘtergere