sitting in a tree

Azi în înghesuiala autobuzului 104 spaţiul personal mi-a fost invadat de o pereche, doi copii la 19-20 de ani frumuşei tare amăndoi si pare-mi-se indrăgostiţi foc. El bruneţel cu ochii negri, cu ten măsliniu un enrique mioritic, curăţel, carismatic de mana cu o Ea roşcată cu pistrui, destul de voluptoasă, trup de femeie aproape coaptă, cu pierceing in nas, cu ochelari de vedere hip cu rame violet.

De cum s-au suit, s-au lipit unu de altul intr-o imbrăţişare demnă de rămas bun pe peron de gară şi aşa au rămas tot drumul lipiţi, încarceraţi unu de braţele celuilalt. Înghesuiala creştea si odată cu ea si ăştia intrau din ce in ce mai mult in sufletul meu. Eu îmi ziceam că sufletul-mi e inconjurat cu sârmă ghimpată, cazemată construită piatră cu piatră să mă ferească de lumea rea si necurată. Draci..se băgau ăştia in sufletul meu ca puii in cloşcă, se înghesuiau în mine ca pinguinii pe o limbă de gheţar.

În regulă tre` să recunosc că-s destul de înalt si nu le era greu să se insinueze la umbra mea, dar la un moment dat aveam impresia că-i ţin in braţe pe amăndoi. Eee şi când era threesome-ul mai strâns ce fac ăştia: se apucă să se sărute prelung, apăsat, o încleştare de limbi violentă ca doi şerpi in conflict...cu un patos de zici că pleacă el meletar şi ea in japonia să danseze la bară să mai uite lumea de radiaţii. Chiar sub nasul meu, că dacă mă aplecam puţin şi deschideam gura eram şi eu părtaş. V-am zis ca-i ţineam in braţe, ea era pe piciorul meu stâng el pe dreptul. Dau din genunchiul drept să-l atenţionez pe el. Ăsta deschide un ochi mă priveşte dar nu face pauză. E captivul sărutului şi nu mai are drepturi. Era condamnat la linsoare pe viaţă.

Nu mă pot abţine să nu mă uit la ei şi mă tot uit şi-mi place. Şi nu că era o chestie voaioristică, şi nici motivul pentru care mă uit la pr0n şi empatizez cu talentul masculin. Nu. Admiram. Erau atat de frumoşi în sărutarea lor. Recunosc că era şi puţină invidie, dar nu pe el că are pereche mişto sau că arată bine, nu...eram gelos pe ea. Glumesc. Eram gelos pe anii lor, pe colţul lor de fericire aciuat la umbra mea, pe sărutul lor pătimaş ce reducea lumea din jur la o valoare colaterală, tânjeam după momentul lor duo şi pe atracţia dintre ei care deşi era erotică spre porno, îmi parea oarecum inocentă. Poate că erau atât de tineri, de aia imi păreau inocenţi. Oricăt de mult mi-aş dori-o, eu mi-am pierdut acea inocenţă ireversibil şi-mi pare atăt de rău.

Iar chinezoii ăstia sunt îngeri: