(g)lumeşti şi sfinte

 Acum că ploaia a stat, e atât de linişte încât pot să ascult mersul limbilor pe cadranul ceasului. Când trec una peste alta parcă aud un plescăit, la fel cum se aude când se despart buzele şi limbile în finalul unui sărut. La doisprezece fix vor împreunate cu mult mai mult decăt minutul cuvenit, prinse în sărutul analogic. Apoi minutarul va goni spre ora unu şi cinci minute, spre următorul sărut.

 La doisprezece fără ceva minute, îmbrăcat frumos voi coborî la biserică să iau lumină. Îmi voi purta costumul ingenuu, asortat cu o cravata păcătoasă, ghetele de cabotin şi desigur chiloţii norocoşi. Costumul e ingenuu pentru că-l port la doar la interviuri sortite eşecului. Cravata am furat-o de la H&m, îi cazuse antifurtul, apoi cu ea am legat o tânără concupiscientă într-un joc păcătos. Ea n-ar fi fost de acord, dar faptul că purtam acea pereche de chiloţi i-a umbrit judecata. Ghetele sunt de năbuc negru, şi-s cabotine că-s ale mele.

Voi zâmbi în oglina liftului cu un rânjet larg, perfect, în ciuda dintelui lipsă, ca un personaj dintr-un episod din Benny Hill. Cu paşi repezi mă voi strecura prin mulţime, până sub un cireş din curtea bisericii. Acolo îmi strâng buzele uscate  şi o să-mi înghit toate gândurile reci, nesărate. În locul lor voi compune un haiku. Ceva despre natură, nostalgie şi vacarm de clopote. O să iau lumina, o să spun Hristos a Înviat prin împrejur, bag şi două cruci apoi protector cu lumina, voi pleca spre casă.

Vouă vă doresc mai mult, atât laic cât şi spiritual.